Dragi prieteni,

În ultimele zile s-a discutat mult și foarte aprins despre niște modificări aduse Codului Rutier. S-a spus că din 20 mai se introduc măsuri draconice împotiva celor prinși fără ITP. Că li se vor sechestra mașinile. Că vor fi cozi interminabile la RAR. Că guvernul încearcă să facă rost de bani. Și multe, multe altele asemenea. Lucrurile nu stau nici pe departe așa.

Este adevărat că prin Ordonanța nr. 14 din 18 august 2017, Guvernul a adus unele modificări Codului Rutier (O.U.G. nr. 195/2002), unele dintre ele referindu-se și la situația autoturismelor pentru care a expirat sau a fost anulată inspecția tehnică periodică (ITP):

  • S-a introdus noțiunea nouă de suspendare a înmatriculării, definită ca fiind o “operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public”. Această operațiune nu înseamnă că autovehiculul este radiat din circulație sau că proprietarul trebuie să parcurgă din nou procedurile de înmatriculare, ci pur și simplu în baza de date a serviciului de înmatriculări se adaugă o mențiune că acel autovehicul are ITP-ul sau RCA-ul expirat și astfel nu poate circula pe drumurile publice. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție – la fel ca și până acum.
  • Până acum, dacă polițistul rutier constata că ITP-ul unui autovehicul este expirat, acesta aplica o amendă și reținea certificatul de înmatriculare (Talonul), eliberând o dovadă cu drept de circulație de 15 zile. Dacă în schimb constata că este expirată asigurarea RCA, pe lângă amendă, reținea plăcuțele de înmatriculare și imobiliza autovehiculul. Ei bine, conform ultimelor modificări, sancțiunea complementară a reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a imobilizrii autovehiculului se va aplica ambelor situații: atât RCA cât și ITP expirat. Modificarea nu e, deci, una majoră: reținerea plăcuțelor și imobilizarea autoturismului exista și anterior, doar că acum a fost extinsă la mai multe situații.
  • Suspendarea înmatriculării intervine automat în cazul expirării ITP (adică Poliția verifică baza de date RAR și ori de câte ori unui autovehicul îi expiră inspecția tehnică, face această mențiune în baza de date) și încetează tot automat, fără nicio formalitate, atunci cât inspecția tehnica periodică este reînnoită.

Este o știre falsă informația că proprietari vor tebui sa parcurgă din nou toate procedurile de înmatrculare. Dezinformarea se bazează pe faptul că (atât până acum, cât și conform ultimelor modificări) dacă un autovehicul este identificat în trafic având ITP-ul expirat, reînnoirea inspecției se poate face doar la RAR, nu și la stațiile partenere – însă aceasta nu este o noutate. După reînnoirea inspecției, suspendarea încetează automat, fără nicio formalitate.

Dacă în perioada în care inspecția tehnică era expirată și, deci, înmatricularea era suspendată, autovehiculul nu a circulat sau nu a fost identificat în trafic, proprietarul nu are nimic altceva de făcut decât să reînnoiască ITP-ul la orice stație autorizată, fără nicio altă formalitate.

Concluzionând, niciuna dintre modificările aduse prin O.G. 14/2017 nu afectează în mod semnificativ conducătorii auto, cu excepția faptului că în cazul în care circulă cu ITP-ul expirat, polițistul rutier trebuie să rețină talonul, plăcuțele cu numere și să imobilizeze autovehiculul – însă această sancțiune exista deja în cazul expirării asigurării obligatorii.

Fiți informați!